Împreună în vârf!

Zi de zi suntem prezenţi pe piaţă prin intermediul consultanţilor şi managerilor noştri şi de aceea este normal să le oferim acestora cele mai bune condiţii pentru realizarea succesului.

KundenBroker a dezvoltat un sistem special de pregătire – o academie internă a firmei - pentru a răspunde cerinţelor de pe piaţă, în permanentă creştere. Academia Kunden Broker cuprinde două mari module de instruire: pregătirea naţională şi cea internaţională.

 

Pregătirea naţională se concentrează pe trei mari domenii: piaţa noastră potenţială, produsele noastre exclusive şi şansa pe care o au consultanţii şi managerii noştri de a dezvolta o carieră alături de KundenBroker. Pregătirea naţională începe pentru viitorii noştri manageri la Seminariile noastre. Seminarul este o pregătire de două zile, în care veți primi informațiile și reperele cele mai importante pentru startul în carieră. Suplimentar, oferim pregătiri săptămânale (meeting-uri în oraşele în care avem deschise reprezentanţe) şi pregătiri lunare (Antrenamentul Succesului Lunar), prin intermediul cărora ne întâlnim toţi, pentru o zi într-o locaţie deosebită, pentru a face schimb de experienţă.

 

Pregătirea internaţională, pregătirea noastră managerială, se ocupă cu dezvoltarea personalităţii managerilor noştri, precum şi consolidarea aptitudinilor lor de conducere.

 

Seminarul Managerial III este o pregătire de trei zile în care vor fi subliniate noile responsabilități ale managerilor noștri. Am ales pentru acest seminar locul ideal pentru a petrece trei zile de neuitat în capitala culturală și turistică a României – Sibiu, la Hotel Continental Forum, 4 stele.  Aici managerii noştri vor învăța totul despre selecţie şi management personal pentru că, aşa cum ştiţi, un manager de succes are totul, mai puţin timp. Selecția corectă și organizarea eficientă a timpului, pentru realizarea succesului, reprezintă motto-ul Seminarului Managerial III.

 

Seminarul Managerial IV este o pregătire de patru zile desfășurată în Ungaria, la Debrecen, al doilea oraș ca mărime din țară, renumit pentru farmecul clădirilor medievale și proprietățile curative ale apelor termale. Pentru a-și defini noile responsabilități, managerii noștri vor avea nevoie de o atmosferă deosebită și de un confort de cinci stele, oferite de luxosul Hotel Divinus. Aici managerii noştri învaţă tot ce le este necesar pentru a-şi multiplica succesul, deoarece „cine lucrează singur adună, dar cine lucrează în team multiplică şi realizează clar rezultate mai bune”. Planificarea corectă a activității, management-ul performant și coordonarea team-ului vor fi principalele subiecte ale seminarului, prezentate de cei mai buni manageri ai companiei Kunden Broker.

 

La Seminarul Managerial V vom petrece împreună cinci zile de vis sub soarele african, într-o țară exotică, care vă va impresiona prin obiceiurile și cultura africană, într-un hotel de 5 stele, all inclusive. Atmosfera și serviciile excepționale vor fi un stimul pentru acumularea și asumarea unor noi cunoștințe aferente noii poziții. La atingerea poziției V responsabilitățile managerilor sunt în creștere, acestea referindu-se atât la conducerea team-ului, cât și la organizarea biroului. Există o diferenţă între a lucra singur, a lucra în team sau a conduce un team spre succes. De aceea se aşteaptă din partea fiecărui leader o comunicare eficientă şi clară, una dintre cele mai importante calităţi pentru a avea succes în coordonarea unui team şi în dezvoltarea afacerii noastre. O altă temă importantă a acestui seminar este înfiinţarea propriului birou, ca reprezentanţă regională a KundenBroker.

 

Seminarul Managerial VI este o pregătire derulată pe parcursul a şapte zile pe coasta de sud a Spaniei, în Marbella. Deși este un oraș modern cu plaje spectaculoase și hoteluri sofisticate – Marbella este plin de istorie, cu o atmosferă cosmopolită datorită diversității naționalităților și religiilor care coexistă în acest mediu rafinat. În cadrul acestui seminar, managerii noştri învaţă totul despre limbajul corpului. Din viaţa cotidiană ştim că reacţiile şi cuvintele partenerului nostru de discuţie nu se potrivesc întotdeauna. Cum pot identifica managerii noştri acest lucru, pentru ca astfel să se bucure mai repede de succes, vor învăţa la Seminarul Managerial VI.

 

Pe durata a şapte zile, veţi participa la Seminarul Managerial VII, desfăşurat în Chicago, SUA. În cadrul acestui seminar, participanţii noştri învaţă totul despre secretele managementul de vârf. Prin management de vârf înţelegem: strategiile pe care managerii noştri le aplică în vederea îndeplinirii obiectivelor (ţelurilor) pentru atingerea succesul personal şi profesional în Kunden Broker. Se va discuta despre competențele și posibilitățile pe care un GeneralManager le poate avea în compania noastră. Chicago este unul dintre cele mai mari orașe nord-americane, care impresionează prin diversitatea atracțiilor, plajele impresionante, nenumărate parcuri, precum și prin trei dintre cele mai înalte clădiri din lume: clădirea Amoco, clădirea John Hancock și Turnul Sears, care corespund cu responsabilitățile dar și realizările unui manager de succes în compania KundenBroker.

 

Noi asigurăm consultanţilor şi managerilor noştri cunoştinţele necesare pentru a avea succes în domeniul financiar, astfel încât să deţinem în permanenţă un avantaj în faţa concurenţei de pe piaţă. Cei mai buni specialiști în domeniu stau la dispoziția dvs. pentru a vă oferi cele mai noi informații, cele mai competente sfaturi și cele mai bune exemple pentru desăvârșirea carierei dvs. Kunden Broker investeşte în primii trei ani, de la momentul în care aplică pentru o carieră în această firmă, mii de euro în managerii săi. Astfel aveți șansa unei dezvoltări durabile atât pe plan profesional, cât și personal. Profitaţi şi dvs. de această oportunitate, care vă va duce pe culmile succesului!